Ce este coaching-ul?

Denumirea este împrumutată din sport și înseamnă antrenament.  Coaching-ul se referă la asistarea clientului într-un proces de descoperire și dezvoltare personală și profesională. Se focusează pe creșterea eficienței și a satisfacției profesionale, identificarea și eliminarea blocajelor, găsirea unei direcții, a echilibrului și atingerea potențialului maxim al clientului.

Cui se adreseaza

  • Oamenilor de afaceri care vor să își îmbunătățească strategia profesională
  • Companiilor care vor să își ajute angajații să își atingă potențialul maxim
  • Studenților, tinerilor care au nevoie de ghidare în descoperirea/construirea unei identități profesionale și personale
  • Persoanelor care își doresc să facă o schimbare în carieră / să treacă pe o altă poziție în companie
  • Persoanelor care întâmpină probleme de management al timpului, care au obiceiul de a procrastina
  • Persoanelor care trec printr-o perioadă incertă, își doresc o schimbare în plan personal/profesional și nu știu de unde să înceapă
  • Persoanelor care au nevoie să renunțe la anumite obiceiuri negative și să construiască noi obiceiuri care să le influențeze pozitiv viața, productivitatea
  • Persoanelor care doresc să facă din sport un mod de viață și au nevoie de îndrumare pentru a-și stabili corect obiectivele și, bineînțeles, pentru a le atinge.

De ce coaching ?

Trăim într-o lume care se află în continuă schimbare, o lume din ce în ce mai dinamică și uneori devine copleșitor să ne adaptăm la cerințele zilnice. În astfel de momente ar trebui să ne oprim, să încercăm să ne cunoaștem cu adevărat, să ne punem întrebări și să ne dezvoltăm strategii. Însă puțini avem timp să o facem și conștientizăm mai devreme sau mai târziu că nu suntem mulțumiți de ceea ce facem, că vrem să schimbăm ceva, că nu ne plac anumite aspecte din viața noastră sau ca nu ne-am atins potențialul, deși nu am făcut decât să muncim.

Cu ajutorul unui coach, îți vei construi o viziune clară a ceea ce îți dorești, și vei identifica, în interiorul tău, resursele de care ai nevoie pentru a-ți atinge rezultatele. Iar el te va ghida pas cu pas, pe acest drum și îți va oferi feedback constant.

Servicii

Despre Life Coaching

Life Coaching este un proces de dezvoltare personală, centrat pe stabilirea și atingerea unor obiective care te vor ajuta să comunici mai eficient, să dezvolți relații mai bune, să îți găsești anumite repere existențiale și să elimini anumite blocaje și anxietăți care te-au împiedicat să îți atingi potențialul maxim. Așadar, coaching-ul înseamnă schimbare, dezvoltare și echilibru în toate aspectele vieții. Mai exact, cum facem trecerea de la ceea ce suntem la ceea ce vrem să devenim.

Life Coaching-ul nu este terapie! – Life Coaching-ul nu este focusat pe trecut, pe vindecarea emoțională a clientului, ci mai degrabă pe prezent, pe accesarea resurselor interioare ale acestuia, pentru a-l ajuta să devină o versiune mult mai bună a sa.

Fitness Coaching Motivation

Oamenii au adesea tendința să își fixeze obiective greu de atins, dacă nu chiar imposibil, iar neîmplinirea lor aduce foarte multe frustrări. Majoritatea persoanelor au avut, în trecut, mai multe tentative de a face din sport o constantă în viața lor, dar de fiecare dată au renunțat, tocmai pentru că le-a lipsit motivația potrivită și toate aceste eșecuri s-au trasformat în blocaje emoționale pe care nu au găsit singuri calea de a le depăși.

Consider că orice om, cu îndrumarea potrivită, poate găsi înăuntrul lui,  energia și resursele necesare, nu doar pentru a face sport, ci pentru a face din sport un mod de viață.

Despre Business Coaching

Business Coaching-ul  se referă la procesul de dezvoltare profesională a clientului, este axat pe îmbunătățirea skill-urilor interpersonale ale acestuia și creșterea performanței profesionale, fie că vorbim despre antreprenori sau oameni de afaceri care vor să își îmbunătățească strategia profesională (astăzi, majoritatea oamenilor de afaceri din întreaga lume au un business coach), fie că vorbim despre companii care apelează la un coach pentru a veni în sprijinul angajaților și a-i ajuta să își atingă potențialul maxim. Bineînteles, și în timpul ședințelor de Business Coaching se accesează resursele interioare ale clientului, ajutându-l, totodată, la dezvoltarea sa personală.

TESTIMONIALE

  • Pe langa cunostinte teoretice si practice, Iulian detine calitatile si vocatia unui personal trainer. Este atent la detalii, prompt, are capacitatea de a se adapta nevoilor clientului, de a-i da motivatie si de a schimba perceptia in mod pozitiv asupra efortului fizic transformandu-l intr-o activitate placuta. L-am recomandat de cate ori am avut ocazia pentru ca am avut incredere si mi-a sustinut increderea de fiecare data prin rezultatele avute. Mihaela Dragomir Antreprenor

    Mihaela Dragomir Antreprenor
  • Il cunosc pe Iulian de aproximativ 1 an cand, printr-o intamplare, a devenit antrenorul meu personal. Mi s-a alaturat si mama mea care se confrunta cu niste probleme medicale foarte serioase. Am ramas placut surprinse de faptul ca, desi este atat de tanar, se comporta ca un adevarat profesionist. Apreciem la el punctualitatea si implicarea de care da dovada in permanenta folosindu-se cu succes de toate cunostintele teoretice si practice dobandite. Surprinzator ca intr-o epoca atat de stresanta si tumultuoasa cand totul se face contracronometru, Iulian a reusit sa ne determine si sa ne motiveze sa alocam timp sportului despre care aproape uitasem ca exista. Toate antrenamentele pe care le facem impreuna imbina cu succes utilul cu placutul si prin felul lui comunicativ si sociabil ne-am apropiat foarte mult de el si ca om.Putem spune chiar ca vedem in el un adevarat prieten. Pornind de la insusi faptul ca prin rabdarea si perseverenta de care da dovada ne-a ajutat sa ne recapatam tonusul fizic de care aveam atata nevoie, dar si pe cel psihic datorita unei atmosfere relaxante si degajate care este atat de importanta pentru toti aceia care nu sunt sportivi de performanta. Insa, cand este vorba de antrenament, seriozitatea lui Iulian primeaza si ne trateaza cu o exigenta constructiva si benefica. Pentru toate aceste motive, noi ii multumim si ii dorim sa cunoasca succesul la cote maxime pe toate planurile!!! . Lorena I Economist

    Lorena I Economist

Despre Iulian Dinu

Dintotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii și sunt pasionat de sport, wellness și tot ce înseamnă viață sănătoasă. Cu o experiență de peste 10 ani kinetoterapeut/preparator fizic/antrenor personal, încerc zilnic să schimb viețile celor care îmi trec pragul, să îi ajut să își îmbunătățească condiția fizică și să își atingă obiectivele, prin programe personalizate de exerciții și planuri nutriționale adecvate. Tot datorită acestor pasiuni, am construit în ultimii trei ani una dintre cele mai mari școli de fitness din România – Fitness Education School – prin intermediul căreia am format până în prezent peste 10000 de experți în fitness, aerobic și nutriție. Acest proiect mi-a dezvoltat foarte mult skill-urile de marketing și social media, care au venit în completarea specializărilor mele în management și pe care  le transmit cu încredere și entuziasm în ședințele de business coaching..

Te invit la un dialog cu mine, care va implica un dialog sincer cu tine însuți, iar la final îți va aduce răspunsuri și rezultate la care nici nu ai sperat. Împreună, vom obține tot ceea ce îți vei propune. Hai să ne cunoaștem!

Mai multe despre Iulian Dinu

Regăsește-ți bucuria de a face mișcare

Dacă închid ochii și mă întorc în școala generală, primele amintiri care îmi vin în minte sunt legate de momentele de joacă alături de colegii mei și de orele de educație fizică. Poate pentru că am avut norocul de a avea un profesor care ne-a insuflat dragostea pentru sport, poate…

Mai mult

Cum să dobândești o atitudine de învingător

Atitudinea reprezintă modul în care alegem să privim lucrurile care ni se întâmplă și modul în care alegem să ne comportăm, vizavi de aceste lucruri. Este, practic, fereastra prin care alegem noi să privim lumea în care trăim. Poți alege fereastra victimelor – a celor care privesc viața cu pesimism…

Mai mult

Importanța coaching-ului în sport

Coaching-ul are o importanță crucială în pregătirea fizică a sportivilor. Nu poți să îți antrenezi corpul, fără să îți antrenezi mintea să facă față schimbărilor prin care treci. Un sportiv are de înfruntat multe provocări, iar dacă acesta nu are parte de îndrumarea potrivită, pot interveni frustrări, anxietate, stress, iar…

Mai mult

Mănâncă sănătos. Fă mișcare. Odihnește-te. Repetă.

Unul dintre dezavantajele vieții moderne pe care o ducem în prezent este că s-a redus semnificativ nevoia de sport și mișcare regulată – majoritatea dintre noi, încă de la vârste fragede, ne petrecem foarte multe ore pe zi în fața calculatorului și ignorăm adesea importanța unei alimentații sănătoase. Deși cu…

Mai mult

Contact

Date de contact

Adresa: Bulevardul Gheorghe Sincai nr. 11, Bl. 4, sc1, ap1, parter

Telefon: 0720. 239. 389

Email: office@iuliandinu.ro

Program: Luni- Vineri: 07:00 – 21:00